Mitul perfectiunii

Iti zic esenta inca de la inceput: eu sunt multumit cu 8/10, indiferent ca vorbim despre design sau orice altceva. Nu ma afecteaza mesajele negative, insa cred ca ura ii face pe unii oameni sa renunte la drumul lor, in cazul de fata sa invete Photoshop.

Iata ceva mai multe detalii. Mi-am facut recent o noua imagine pentru cursul meu Photoshop. Poza e atasata acestui post. E perfecta? Nu. Puteam face treaba mai buna? Da. E posibil ca acest design imperfect sa imi afecteze credibilitatea de instructor Photoshop si/sau creditibiltatea? Da. Si, totusi, sunt multumit. Iata de ce.

Gatekeeping este un termen care devine din ce in ce mai popular. El descrie un comportament specific haterilor. „De ce postezi daca nu e perfect?” sau „cum poti sa zici ca esti designer daca nu esti creativ sau nu stii sa desenezi?” sau „cum lucrezi in Photoshop fara tableta grafica?” sau „de ce nu lucrezi in Illustrator ca un designer adevarat?”.

Practic, aceste persoane impun niste standarde foarte inalte. Teoretic are sens – daca zici ca esti instructor Photoshop, trebuie sa te pricepi. Insa chestia asta are picioare scurte. Am vazut monumente de oameni, hiperspecializati, unii literalmente doctori in acel domeniu … criticati.

Cum unii internauti „stiu ei mai bine” fata de doctori cu 20 de ani experienta, asa si in design. Nu ai cum sa castigi. Nu are sens sa astepti sa atingi un varf de expertiza si abia atunci sa incepi sa postezi. Tot se va gasi cineva care sa te critice, adesea fara fundament.

Revenind la designul meu, concret mi s-a reprosat ca:

• de ce nu am sters cutele de pe camasa?
• de ce nu mi-am schimbat nuanta tenului?
• de ce nu mi-am retusat mai bine fata? (aici ma gandesc ca se refera la riduri si la textura fetei)
• de ce parul aproape atinge partea de sus?

Critica poate fi constructiva si cred ca e sanatoasa. Pot sa raspund la fiecare punct in parte, dar in cazul de fata, raspunsul e simplu: atat mi-am propus. In fiecare zi am afaceri, colegi, studenti care depinde de mine. Timpul imi este limitat asa ca aleg sa fac compromisuri. Asta este unul din ele si nu il regret nici o secunda. Sunt ok cu asta, chiar daca unii oameni vor alege sa nu imi cumpere cursul.

Si, ca fapt divers, nu predau beauty retouching, deci faptul ca mi-am lasat ridurile vizibile nu zice nimic despre abiltiatile mele de instructor Photoshop specializat pe niste arii anume. E ca si cum ai zice ca nu pot sa predau Photoshop fiindca nu stiu digital painting. Sunt arii si arii.

Dar ce e esential: mie, in definitiv, nu imi pasa. Sunt foarte sigur pe mine. Insa studentii mei, nu. Nu au incredere in fortele proprii. Lucrand cu peste 250.000 de oameni din toate colturile lumii, am vazut urmatoarele: oamenii la inceput de un drum nou sunt timizi. Sunt crispati. Le este rusine sa isi arate proiectele/munca. Le este frica sa nu primeasca mesaje negative. Si, din pacate, multi renunta la drumul lor. Din frica. Din frica de a primi mesaje stupide, pline de ura.

E ok sa critici, dar cu masura. Nu impune bariere. Nu impune standarde aproape imposibile. Nu ajuti. Dimpotriva – indepartezi oamenii mai slabi de inger. Iar cand ei vad ca designeri mult mai buni sunt aspru criticati, ce crezi ca se intampla? Vor mai posta ei munca lor? Hate-ul are consecinte ample.